Conţine note personale şi cuvinte alese, adevărate, despre lumea mea de la 9:00 la 18:00 (de obicei)

Am tot discutat în ultima vreme despre motivaţiile mele profesionale. Desigur, invariabil, unul dintre răspunsurile mele s-a legat de frumuseţea conturilor pe care le îngrijesc – iar îngrijesc nu este un cuvânt aleator .

Dar primul motiv de care mă leg întotdeauna se învârte în jurul colegilor, al echipei din care fac parte, familia adoptivă sau familia de-a doua, cum mai zic câteodată.

O să fac în curând 2 ani de viaţă piaristică, născută şi crescută aici. Am plecat timidă la drum, dar de la început cu ei în spate. [O să mă refer la ei de-acum încolo – departamentul de PR, dar şi la oamenii din celelalte departamente, cu foşti şi actuali colegi: nu vreau să îi numesc, se ştiu, îmi sunt prieteni toţi].

Am avut momente bune şi momente mai grele, de la prima mea conferinţă de presă până la primul plâns la telefon, work-related, cu colegi care nu erau fizic lângă mine. Sunt oamenii pe care mă bazez să vină la 4:30 la birou să mă ajute să realizăm un sistem, oameni pe care îi sun la 23:00 când mă macină gândurile. Sunt colegii pe care îi deranjez în concediu, că ştiu că nu se supără, să ma ajute să completez un excel mai deosebit. Sunt colegii vechi, cu care mi-am făcut junioratul şi colegii noi, în care mă văd pe mine la început.

Am trecut de mult de imaginea pe care o aveam în general despre lumea care lucrează în domeniu: fete cochete, cu tocuri şi tone de fard şi băieţi.. mai rar. Colegele mele sunt fetele din balerini, zâmbăreţe din suflet, care se plimbă prin oraş – dar nu la shopping, ci în vizită la redacţii, cu un GPS la teste sau un proiector de 16 kg, doar să le arate băieţilor de la reviste IT ce ecran mişto sau ce luminozitate „superioară” au produsele lor. Sunt fetele frumoase, dar care nu fac un caz din asta, pentru că un jurnalist nu poate fi convins nicioadata de acest argument… la telefon .

Iar colegii mei băieţi – vă mulţumesc, băieţi!, pe lângă toate cunoştinţele tehnice la care fac share fără să strâmbe din nas, sunt şi prieteni de nădejde.

Le-am promis colegilor la cel mai recent eveniment (Universul Sony 3D), că le dau o bere pentru ajutor, dar cred mai bine că le mulţumesc în felul ăsta. Mă înclin, vorba unui domn de la TV.